apply.old_ad
0
applicants
Consilier - clasa I, grad profesional superior – Direcţia Patrimoiu şi Investiţii
at MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE in Bucuresti
Data de sustinere a probei scrise: 28.09.2018, ora 10:00
Locaţia de desfăşurare a concursului: Bucuresti, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale
Observaţii suplimentare: Dosarele de înscriere la testarea profesională, se depun la sediul Ministerului Educaţiei Naţionalei, în perioada 18-25 septembrie 2018, inclusiv;
Condiţii de participare şi atribuţii conform fişei postului
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- să fie în Corpul de rezervă al funcţionarilor publici şi să fi deţinut o funcţie publică din clasa I, gradul profesional „superior” sau de nivel superior;
Bibliografie concurs
Constituţia României, 1991, republicată.
2. H.G. nr.26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
5. Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;
6. Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
7. H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
8. H.G. nr. 966/1998 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice;
9. OMENCS nr. 5819/2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia.
Sursa: ANFP
Recent jobs at MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
18-09-2018
18-09-2018
18-09-2018
18-09-2018
18-09-2018
jobs.published_at
jobs.viewed
jobs.viewed
