apply.old_ad
0
applicants
Director general al Institutului National al Patrimoniului
at Ministerul Culturii si Patrimoniului National in Bucuresti
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional organizează, în perioada 17 octombrie – 10 decembrie 2012, la sediul său din Bd. Unirii, nr. 22, sector 3, Bucureşti, concurs pentru ocuparea postului de conducere vacant de director general al Institutului Naţional al Patrimoniului.
Condiţii specifice de participare:
a) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b) studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, absolvite potrivit legii;
c) vechime în muncă/specialitate necesară: minimum 5 ani;
d) cunoaşterea cel puţin a unei limbi străine de circulaţie internaţională – nivel mediu (scris, vorbit, citit);
e) cunoaşterea programelor Word, Excel – nivel mediu
Cerinţe specifice:
a) disponibilitate pentru deplasări curente în scopul îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege, prin fişa postului ori delegate de ministrul culturii şi patrimoniului naţional;
b) disponibilitate pentru program prelungit.
Concursul constă în 3 etape succesive:
a) selecţia dosarelor de înscriere va avea loc până la data de 5 noiembrie 2012, inclusiv
b) proba scrisă va avea loc în data de 29 noiembrie 2012, ora 1100
c) interviul va avea loc în data de 5 decembrie 2012, ora 1500
Înscrierile la concurs se fac până la data de 31 octombrie 2012, ora 17.00, la Direcţia Managementul Resurselor Umane şi Dialog Social din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (camera 419, etaj 4 al clădirii Aula din Bd. Unirii nr. 22, sector 3, Bucureşti).
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional sau la telefon nr. 021 224.28.19 (persoană de contact: Tatiana Neculcea, consilier la Direcţia Managementul Resurselor Umane şi Dialog Social).
Bibliografia de concurs:
- Hotărârea Guvernului nr.90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr.593/2011 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului;
- Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
- Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare;
- OMFP nr.522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare;
- OMFP nr.1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Lege-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Lege nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar;
- Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr.43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr.2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Culturii nr.2260/2006 pentru precizarea indicatoarelor de norme de deviz pentru ofertare şi decontarea situaţiilor de lucrări de consolidare şi restaurare – conservare a monumentelor istorice (www.cultura.ro);
- Ordinul Ministrului Culturii nr.2325/2006 pentru aprobarea utilizării normelor de deviz şi consumuri resurse la ofertare şi decontarea situaţiilor de lucrări privind conservarea-restaurarea componentelor artistice, părţi integrante ale monumentelor istorice (www.cultura.ro);
- Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr.2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric şi a conţinutului acesteia;
- Hotărârea Guvernului nr.1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia contribuţiei, procedurile, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul, municipiul, oraşul sau comuna;
- Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr.47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial;
- Hotărârea Guvernului nr.1502/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cuantumul timbrului monumentelor istorice şi modalităţile de percepere, încasare, virare, utilizare şi evidenţiere a sumelor rezultate din aplicarea acestuia;
- Hotărârea Guvernului nr.610/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumentele istorice deţinute de persoanele fizice sau juridice de drept privat;
- Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr.2495/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice.
Sursa: MCPN.
Recent jobs at Ministerul Culturii si Patrimoniului National
10-12-2012
10-12-2012
10-12-2012
10-12-2012
20-11-2012
jobs.published_at
jobs.viewed
jobs.viewed
