apply.old_ad
0
applicants
Arhitect şef
at PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPIA TURZII in Câmpia Turzii, judeţul Cluj
Data de sustinere a probei scrise: 14.11.2018, ora 10:00
Locaţia de desfăşurare a concursului: Bucuresti, sediul ANFP
Observaţii suplimentare: Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei, în perioada 08 - 29 octombrie 2018, inclusiv.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile de participare sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau urbanism, cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, în condiţiile art. 36 indice1 lit. b) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- atestat Registrul Urbaniştilor din România;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani
Sursa: ANFP
jobs.published_at
jobs.viewed
jobs.viewed
