apply.old_ad
0
applicants
Referent Resurse Umane
at Kaufland Romania in Falticeni
La ce departament trebuie să vă aşteptaţi?
Departamentul se ocupă de întreţinerea şi administrarea bazei de date a angajaţilor din magazin, de verificarea planificării personalului în vederea respectării prevederilor legale, de procesul complet, de la cererea de angajare până la emiterea contractelor şi de coordonarea măsurilor de instruire şi planificare.
La ce sarcini să vă aşteptaţi?
Susţine recrutarea noilor angajaţi, respectă prevederile legale şi cele emise de departamentul de specialitate din centrală
Oferă suport în campania de recrutare a noilor angajaţi pentru filialele ce urmează a fi deschise în localităţile din apropiere
Întocmeşte documentele necesare pentru angajarea salariaţilor: contractul individual de muncă, dosarul personal. Informează noul angajat cu privire la documentele necesare angajării, regulamentul intern, ecuson, etc, precum şi orice alte documente stabilite prin procedurile interne şi dispoziţiile legale
Actualizează permanent evidenţa salariaţilor şi efectuează modificările survenite (funcţie, salariu, pontaje, concedii medicale, concedii de odihnă, fişiere de noi angajaţi/plecaţi, sancţiuni disciplinare, etc)în conformitate cu procedurile interne şi dispoţiile legale
Operează în programul SAP HR: înregistrează angajaţii noi, reangajările, modificările de salariu, modificările de centru de cost, modificările de funcţie, modificările de departamente, etc
Coordonează întocmirea, organizarea si evidenţa planului de concedii de odihnă anuale şi lunare, ţine evidenţa cererilor de concediu si întocmirea situaţiei lunare a concediilor
Înregistrează şi transmite în timp util, cǎtre sediul central, documentele şi informaţiile necesare pentru calculul şi plata salariilor angajaţilor din filiale (conform prevederilor interne)
Oferă suport directorului de magazin la situaţii zilnice
Este organul de control cu referire la respectarea legislaţiei în vigoare, informează angajaţii cu referire la aceasta şi raportează zilnic directorului de magazin abaterile de la legislaţia în vigoare legate de planificarea de personal
La ce ne aşteptăm noi de la dumneavostră?
Experienţă în administrarea documentelor de personal
Cunoştinţe foarte bune de operare PC (Word, Excel)
Abilităţi foarte bune de organizare şi comunicare (capacitatea de a urmări şi soluţiona mai multe procese / probleme in paralel)
Abilităţi de lucru în echipă
Flexibilitate în vederea desfăşurării activităţii pentru o perioadă determinată în alt oraş
Curs Inspector Resurse Umane (obligatoriu)
La ce puteţi să vă aşteptaţi de la compania noastră?
Mediu de lucru internaţional. Condiţii de lucru moderne, la standarde germane. Oportunităţi de dezvoltare profesională Noi oferim angajaţilor noştri măsuri efective de dezvoltare profesională, precum şi programe interne în vederea unei calificări superioare – de aceea, dezvoltarea profesională a angajaţilor este responsabilitatea superiorului direct.
Sună bine? Atunci alăturaţi-vă unei companii orientate către viitor şi depuneţi-vă candidatura pentru acesta poziţie.
Pentru ce locaţie vă căutăm?
Fălticeni
Mulţumim pentru aplicaţia dumneavoastră online sau prin poştă:
SC Kaufland România Societate în Comandită
Departament Recrutare
Strada Barbu Văcărescu nr. 120 – 144
020284 Bucureşti, Sector 2
Recent jobs at Kaufland Romania
13-09-2012
13-09-2012
13-09-2012
13-09-2012
13-09-2012
jobs.published_at
jobs.viewed
jobs.viewed
